sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăOdobestiOdobești: Observator astronomic și planetariu pe bani europeni

Odobești: Observator astronomic și planetariu pe bani europeni

Odobești este un orășel cu aproape 8.000 de locuitori, situat la zece kilometri de Focșani, municipiul reședință de județ din Vrancea. Zona este cunoscută mai ales pentru podgoriile sale și celebra Galbenă de Odobești, licoarea lui Bachus, un soi de vin foarte valoros și productiv. În ultimii ani, administrația locală a încercat să dezvolte urbea prin mai multe proiecte cu fonduri europene, dar două dintre ele rețin atenția în mod deosebit, prin ineditul lor: construcția unui observator astronomic și a unui planetariu, investiții care ar repune orașul vinului pe harta turismului.

Este știut faptul că pasionații de astronomie și nu numai ei, din această zonă a Moldovei, sunt obligați să meargă la Bârlad, Bacău sau la Galați pentru a urmări fenomenele și spectacolele astronomice, după ce la Focșani intenția autorităților locale de a pune bazele unui observator astronomic a rămas de patru ani la același stadiu, în ciuda declarațiilor aleșilor locali. La Odobești, edilul a părut mult mai receptiv la nou și la dorințele tinerilor iar lucrurile încep să prindă contur. Proiectul „Construire observator astronomic în orașul Odobești“ este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene prin Programul Operațional Regional POR 2014-2020, Axa prioritară, și ar urma să fie finalizat în anul 2023, Primăria având la dispoziție cinci milioane de euro. Pentru implementarea proiectului, autorităţile au contactat reprezentanţi ai unor universităţi importante din țară și străinătate, pentru realizarea de parteneriate care au drept țintă folosirea acestui observator astronomic într-un mod cât mai eficient, astfel încât să se scoată maximum de potenţial din aparatura de ultimă generaţie. Construcţia va avea parter şi etaj şi are o suprafaţă de 306 mp. Ea va avea sală de conferinţe, birouri, grupuri sanitare, depozite de telescoape etc. Va fi creată inclusiv o pagină de internet, unde va fi transmis în timp real ceea ce fac specialiştii.

Tot cu fonduri europene și cu aceeași finanțare în valoare de cinci milioane de euro, Primăria Odobești va construi și un planetariu, cu termen de finalizare 2023, în cadrul Axei prioritare „Creşterea calităţii vieţii populaţiei în oraşul Odobeşti, judeţul Vrancea. Activitatea A: Îmbunătăţirea serviciilor culturale şi recreative – Construire planetariu şi spaţii recreative – titular“. Edilul a precizat că planetariul din Odobești va fi construit pe fostul amplasament al Grădinii de Vară din centrul orașului și va fi al patrulea ca importanță din Europa. „Planetariul este o construcție specială, în formă de cupolă, pentru prezentarea unor spectacole educaționale și de divertisment despre astronomie, dar și pentru prezentarea cerului de noapte, având și funcția de antrenare în navigația cerească. O caracteristică dominantă a planetariilor sunt ecranele de proiecție în formă de cupolă, pe care sunt proiectate scene cu stele, planete și alte obiecte cerești, care apar și se mișcă realist, într-o simulare complexă a mișcărilor aparente de pe cer. Scenele celeste pot fi create printr-o varietate largă de tehnologii, cum ar fi bile stelare cu precizie inginerească ce combină tehnologiile electro-mecanice, optice și digitale (prin tehnologia LED), cu ajutorul proiectorului de diapozitive, cu sisteme de proiecție video fulldome sau laser”, potrivit expunerii de motive. Mai multe detalii despre aceste proiecte puteți afla din materialul publicat de PressHub.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu