vineri, martie 29, 2024
AcasăStiri InterneO treime din emigranții români trăiesc în Italia

O treime din emigranții români trăiesc în Italia

Pe 26 octombrie, în sala Teatrului Oreon din Roma și în alte 20 de orașe italiene, a avut loc prezentarea Raportului IDOS pe 2017. Evenimentul a reunit tineri și mai puțin tineri din foarte multe sectoare economice, asociative, ale emigranților și noilor refugiați precum și oficialități.

Prezența și rădăcinile românilor din Italia cresc, în ciuda faptului că o parte au decis să se întoarcă în România. Copiii se numesc David sau Matei, dar și David Andrei, Alexandru, Luca sau Gabriel. Sau, în cazul fetelor, Sofia, Sofia Maria, Maria, Giulia și Alessia Maria. Acestea sunt numele pe care părinții imigranți români le preferă copiilor lor născuți în Italia, dezvăluie raportul ISTAT pe tema „Nașterea și fertilitatea populației rezidente” (noiembrie 2016).
 În cursul anului 2015, 19.730 de copii s-au născut în Italia cu cel puțin un părinte cetățean român, dintre care 14.754 au ambii părinți români.
 Până la sfârșitul anului 2016, românii au reprezentat cea mai mare comunitate de imigranți din Italia cu 1.168.552 cetățeni rezidenți, reprezentând 23,2% din totalul rezidenților străini.
 Conform ONU privind datele recensământului, comunitatea românească din Italia reprezintă o treime din totalul emigranților români aflați în străinătate (33,8%), iar datele sunt în creștere.

 Realitatea este mult mai complicată deoarece migrația românilor în Italia se caracterizează prin ședere temporară (care s-ar putea transforma în ședere permanentă). Creșterea prezenței românilor pe teritoriul Italiei este, prin urmare, rezultatul unei sume complexe de variabile algebrice care disting un număr mare de comunități românești diferite.

 În anul 2015, de exemplu, anul pentru care sunt disponibile statistici privind fluxurile migratorii, s-a înregistrat o creștere relativ similară în anul 2016, echivalentul a 19.556 de prezențe în Italia, rezultând din suma algebrică, pe de o parte 46.439 de noi sosiri și 14.754 de nou-născuți în Italia și, pe de altă parte, 12.914 cetățeni români s-au întors în România, 14.403 de cetățeni români au obținut cetățenie italiană, au decedat, nu pot fi reperați etc.

 Circa 1,2 milioane de români erau prezenți pe teritoriul Italiei la sfârșitul anului 2016. Cetățenii români sunt prezenți pe întreg teritoriul Peninsulei, cu o concentrare deosebită în orașele metropolitane din centru și nord (Roma, Torino, Milano, Bologna, Florența, Veneția). Aproape 20% locuiesc în Lazio și peste 15% doar în provincia Roma.

Cristi Merchea, redactor șef Emigrantul

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu