luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneO femeie din Republica Moldova, amendată și trimisă în țara natală/ Ea...

O femeie din Republica Moldova, amendată și trimisă în țara natală/ Ea stătea ilegal în Vrancea

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Vrancea au efectuat, la data de 10 octombrie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și muncii nedeclarate a străinilor. Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat o femeie din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, aflată în ședere ilegală. Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acesteia decizie de returnare sub escortă, fiind condusă și returnată în țara de origine prin cel mai apropiat punct de trecere a frontierei de stat. Totodată, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.200 de lei, iar pe numele său a fost introdus consemnul de nepermiterea intrării pe teritoriul României, pentru o perioadă de 5 ani, de la momentul ieșirii din țară, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României. Facem apel către toți cetățenii străini de pe raza județului și contăm pe respectul dumneavoastră față de legislația în domeniu, invitându-vă să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări al Județului Vrancea, situat în municipiul Focșani, str. Cezar Bolliac, nr. 12, județul Vrancea, la telefon 0237/207304 şi email vn.igi@mai.gov.ro sau vizitând website-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro. (Serviciul pentru Imigrări Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu