vineri, martie 29, 2024
AcasăComuna meaNANESTIO femeie a ars în propria locuință, la Nănești

O femeie a ars în propria locuință, la Nănești

Jarul căzut dintr-un sistem de încălzire (sobă) a provocat astăzi un incendiu la o locuință din satul Călienii Noi, comuna Nănești. Din nefericire, în timpul intervenției de stingere, în camera unde a izbucnit incendiul, pompierii au găsit trupul carbonizat al unei femei în vârstă de 95 de ani.

Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în această dimineață, în jurul orei 09:00. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor. La fata locului s-au deplasat în cel mai scurt timp o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Focșani, precum și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Vulturu. În cooperare au acționat Serviciul de Ambulanță Județean, cu un echipaj, și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nănești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, cuprinzând o suprafață de aproximativ 150 mp. Pompierii au acționat prompt, au localizat și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze bunurile din 3 camere și o anexă. În urma evenimentului, au ars circa 150 mp din acoperiș și bunurile din alte 3 camere. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu