Nunta anului: primarul Cristi Misăilă se însoară cu Lucreția, iar naș mare este magnatul Ioan Niculae

0
25
Peste o lună, primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, va spune, din nou, DA, în fața ofițerului de stare civilă. Edilul șef își oficializează relația cu Lucreția Dumbravă, partenera sa de câțiva ani. Din informațiile aflate pe surse, cei doi vor fi nășiți de miliardarul Ioan Niculae. Petrecerea de nuntă ar urma să aibă loc sâmbătă, 1 septembrie, la restaurantul Popasului Dumbrăvița, în pădurea cu același nume, situată între Răstoaca și Boțârlău. Informațiile noastre sunt că nunta nu va fi una cu foarte mulți invitați, cum se obișnuiește în cazurile similare, când este vorba de persoane cu funcții publice importante. Sunt de așteptat prieteni și rude, foști colegi din Garda Financiară, din Prefectură și din Consiliul Județean, lideri din PSD, funcționari din Primăria Focșani, șefi de instituții publice, oameni de afaceri importanți din Vrancea.
Cei doi miri au mai trecut prin experiența unei căsnicii. Primarul Cristi Misăilă are două fete, la școală, iar Lucreția Dumbravă are o fiică, șef serviciu la Direcția de Asistență Socială și Medicină Școlară, instituție a Primăriei Focșani, căsătorită cu actualul șef al Poliției Locale Focșani (tot instituție a Primăriei Focșani), Dorian Alecsandrescu. Se pare că edilul Focșaniului l-a cunocut pe miliardarul Ioan Niculae prin intermediul viitoarei sale soții. Lucreția Dumbravă a intrat în anturajul familiei Niculae în urmă cu mai mulți ani, pe când era partenera șefului PSD Vrancea, Marian Oprișan. Chiar dacă s-au despărțit, Oprișan și Lucreția Dumbravă au păstrat, fiecare, relații apropiate cu familia miliardarului. Așa se explică și prezența lui Cristi Misăilă la meciul de fotbal Astra Giurgiu-FCSB, din data de 21 iulie a.c., alături de patronul echipei giurgiuvene, în tribuna oficială. De altfel, Ioan Niculae l-a prezentat pe Cristi Misăilă drept viitorul său fin, tuturor celor prezenți la meciul respectiv. Dacă nașul de cununie se arată foarte bucuros de acestă căsătorie, nu știm dacă ”nașul” lui Misăilă în politică, Marian Oprișan, va participa cu aceeași bucurie la nunta acestuia cu fosta lui iubită.
Sursa foto: Digisport.ro