luni, aprilie 29, 2024
AcasăSocietateNu dați sănătatea dumneavoastră și a celor dragi pe un pahar de...

Nu dați sănătatea dumneavoastră și a celor dragi pe un pahar de alcool!

Polițiștii structurilor rutiere vor monitoriza traficul pe drumurile naționale și județene, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere. De asemenea, în perioada următoare, vor verifica modul de respectare a vitezei legale, vor acționa pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive și vor efectua controale și testări în trafic cu aparatele etilotest și DrugTest. Pentru siguranța participanților la trafic, în condițiile intensificării deplasărilor către diversele destinații de petrecere a trecerii dintre ani, polițiștii vrânceni recomandă conducătorilor auto să ia în considerare următoarele sfaturi:

Nu dați sănătatea dumneavoastră și a celor dragi pe un pahar de alcool! Chiar dacă aveți impresia că sunteți apt de a conduce un vehicul, chiar și pe distanțe scurte, după ce ați consumat alcool, fiți siguri că nu este așa! Studiile clinice și experiența noastră de zi cu zi dovedesc contrariul.

Așadar, pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic nu conduceți dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive!

– creșteți distanța de siguranță între vehicule;
– evitați depășirile riscante;
– planificați cu atenție traseul de parcurs și folosiți rute alternative;
– manifestați respect față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției, după o asigurare corespunzătoare;

– asigurați-vă că sistemele de climatizare şi dezaburire ale autovehiculelor sunt funcționale şi au o vizibilitate bună prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale,

– echipați autovehiculele cu anvelope de iarnă, dacă urmează să vă deplasați pe artere rutiere cu zăpadă, gheață sau polei.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenția şi să traverseze numai prin locuri marcate și semnalizate corespunzător și după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redeusă.

POLIŢIŞTII VRÂNCENI VĂ UREAZĂ UN AN NOU CU SĂNĂTATE, BUCURIE ŞI FĂRĂ EVENIMENTE NEDORITE! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu