Noutăți la ediția a doua a Festivalului ”Film pe Pâine”

0
130

Aflat la cea de-a doua ediție, festivalul “Film pe Pâine” se va desfășura și anul acesta, în perioada 14-20 septembrie 2020, în perimetrul Pieței Unirii. Ideea acestui festival a pornit de la importanța culturii în viețile tuturor oamenilor, încă din adolescență. De aceea cultura trebuie să fie accesibilă oricui, la fel cum este și pâinea. Dacă prima ediție a fost plină de experiențe noi, atât pentru participanți, cât și pentru organizatori, vă promitem că, în pofida situației pandemice, Festivalul ”Film pe Pâine” va fi de neuitat.

Festivalul primește girul valorilor contemporane ale oamenilor de teatru și film, atât prin prezența în juriu cât și prin coordonarea de ateliere. Astfel, din juriu fac parte: Tedy Necula (regizorul lungmetrajului „Coborâm la prima”, care ne-a onorat cu prezenţa şi în ediţia trecută), Olimpia Săpunaru (profesor de actorie, poetă şi publicistă, nascută la Focşani), Roxana Lupu (actrița principală din filmul “Maria, Regina României”) şi Teona Galgoțiu (câştigătoarea competiției “Felia de Film” de anul trecut, regizoare şi poetă din cea mai tânără generaţie).

În cadrul evenimentului sunt programate ateliere de mișcare scenică și dans, lectură, fotografie, jurnalism și alte domenii, care vor surprinde plăcut atât tinerii, cărora le este în mod special dedicat festivalul, cât și ceilalți iubitori de artă. Printre coordonatorii de ateliere îi vom avea alături pe Iulian Postelnicu, câștigătorul de anul acesta al Premiului Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal, obținut pentru rolul său din filmul „Arest”, Silvia Vrînceanu, coordonatoare de proiecte culturale pentru copii și tineret, Robe Cristian, actor în trupa Victory of Art, și mulți alții. Festivalul se va bucura şi de prezenţa, în cadrul unui mini-concert, a tânărului actor şi muzician Alex Ștefănescu, care a absolvit un master în actorie la London International School of Performing Arts. Acesta îmbină muzica şi actoria într-un one-man show prin care reuțeşte să ne pună pe gânduri şi să ne amuze cu fiecare piesă scrisă şi interpretată de el.

Păstrând tenta novatoare, în deplină corelaţie cu spiritul frenetic şi efervescent al participanţilor şi al organizatorilor, această ediţie promovează tinerii talentaţi printr-o invitaţie de a-şi expune creațiile (fotografice, literare etc.) care le reflectă talentul şi pasiunea. Această activitate se va desfăşura sub forma unei expoziții ce va avea loc la Galeriile de Artă pe întreaga perioadă a festivalului. Vernisajul expoziției va fi pe data de 15 septembrie, la ora 18:30. O altă activitate inedită a acestei ediţii a festivalului este „biblioteca vie”, unde tinerii cu potenţial actoricesc sunt îndrumați, în cadrul unor întrevederi, pe calea de la aspiraţie la reuşită, de către oameni de succes ai culturii contemporane. Pe lângă momentele artistice şi atelierele propuse, festivalul include şi un concurs de scurtmetraje, intitulat “Felia de Film”, unde doritorii îşi pot valorifica ideile creative de regie şi interpretare. Cele mai bune proiecţii, în urma deliberării juriului, vor fi premiate.

După cum am mai spus, evenimentul se va desfăşura în perioada 14-20 septembrie şi va avea loc în Piaţa Unirii, respectând reglementările legale specifice perioadei de pandemie pe care o parcurgem. Echipa care face posibilă desfășurarea ediției din acest an a festivalului este constituită, cum altfel, decât dintr-un grup de tineri inimoși, activând pe 10 departamente, coordonați în principal de inițiatoarea festivalului, Ioana Moldoveanu. Asociația „Organizația Civică Vrancea”, este cea care ne susține și anul acesta activitățile, fiind reprezentată de Camelia Rodica Hondru. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, Primăriei Municipiului Focșani, Liceulului de Artă „Gh. Tăttărăscu”, Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”, Casei de Cultură Odobești, Centrului Cultural Vrancea, Radio România Actualități, invrancea.ro, Caspro Publicitate, Cinehub Tonitza, Corso, Branko, Axel, Maressia, Chez Nous, Vrancea Altfel, Asociației Eu, Tu și Ei și AIVI Media Hub. (comunicat organizatori)