Noul program cu publicul la Serviciul Cazier Judiciar

0
146

Începând de astăzi, 19 mai, programul de lucru cu publicul la nivelul Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative Vrancea va fi din nou cel obișnuit, cu respectarea, bineînțeles a normelor legale în vigoare. Astfel, în contextul expirării situației de urgență și instituirii stării de alertă la nivel național, pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus (Covid-19), adresăm rugămintea ca prezentarea la ghișeul de relații cu publicul să se realizeze numai în situații urgente, când documentele (certificat de cazier/adeverințe de integritate) le sunt absolut necesare, iar obținerea acestora nu poate fi amânată până la stabilizarea situației.

Facem apel la cetățeni de a da dovadă de înțelegere, responsabilitate și de a respecta cu strictețe măsurile impuse de autorităţi (distanța minimă/ purtarea măștii de protecție/ dezinfectarea mâinilor). Abaterea de la măsurile impuse poate antrena riscuri majore, periclitând siguranța şi sănătatea cetățenilor. O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative stabilește că este imperios necesară adoptarea unor măsuri urgente, în considerarea interesului public, în sensul reducerii eforturilor de procurare a documentelor în vederea obținerii serviciilor publice.

Conform art. 20 alin. 7 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, cu modificările și completările ulterioare, “instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice solicită extras de pe cazierul judiciar în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice” și ținând cont de măsurile stabilite la nivel național în contextul răspândirii infecției cu virusul COVID-19, pentru evitarea contactului între persoane și prevenirea aglomerării ghișeelor în care se lucrează cu publicul.

  1. Recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obțină certificatul de cazier judiciar sau de integritate comportamentală, în vederea depunerii la dosare de concurs, angajare, licitație, etc., la instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice, să solicite acestor instituții obținerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală, în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, pentru a nu mai fi obligate să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală.

*pentru persoanele care doresc să se înscrie la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto sau solicită preschimbarea permisului de conducere, verificarea datelor din  Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar se face de către SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, pe baza consimțământului solicitantului. Modelul de cerere de eliberare a extrasului de pe cazierul judiciar, se regăsește pe site-ul I.P.J. Vrancea.

  1. În vederea limitării timpului de contact, se recomandă ca transmiterea următoarelor tipuri de cereri, depuse de alte persoane decât cele prevăzute la punctul 1:

o  cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane fizice

o  cereri de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoane juridice

o  cereri de eliberare a certificatelor de integritate comportamentală

să se realizeze în format electronic (format doc, pdf, etc.), on-line, la adresa cazier@vn.politiaromana.ro, urmând ca solicitantul să semneze cererea la înmânarea/ ridicarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverinței de integritate comportamentală de la ghișeu.

  1. Pentru evitarea producerii aglomerației la ghișeu, recomandăm cetățenilor care nu dețin cunoștințe tehnice care să le permită transmiterea prin e-mail a documentelor mai sus amintite, să se prezinte la ghișeu conform programului prezentat la punctul 4, cu CERERILE de eliberare a certificatelor de cazier judiciar sau integritate comportamentală, GATA COMPLETATE, conform modelelor de mai jos:

https://www.politiaromana.ro/files/subpages_files/38_pj_model_imputernicire.doc

  1. Programul de lucru cu publicul se va desfășura după următorul grafic:

FOCȘANI:  LUNI, MARȚI, JOI: 08:30 – 12.00 – program cu publicul; 14:00 – 15:00 – program eliberări certificate pentru persoanele cu mențiuni în evidențele de cazier; MIERCURI: 14:00 – 18:00 – program cu publicul;  VINERI: 08:30 – 11.00 – program cu publicul.

 ADJUD: Luni, marți, miercuri, joi, vineri: 10:00 -12:00 – program cu publicul.

PANCIU: Luni, marți, miercuri, joi, vineri: 10:00-12:00 – program cu publicul. (IPJ Vrancea)