marți, aprilie 30, 2024
AcasăActualitateNoul prefect al județului Vrancea a depus jurământul

Noul prefect al județului Vrancea a depus jurământul

Noii prefecți și subprefecți numiți ieri de Guvern au depus, astăzi, jurământul. Ceremonia a fost organizată în sistem online. Printre noii demnitari se numără și Marius Iorga, numit prefect al județului Vrancea. Marius Iorga a ocupat, până acum, postul de director al Cancelariei Prefectului. De-a lungul anilor, Marius Iorga a mai fost consilier local și viceprimar al municipiului Focșani. Numirea lui Iorga vine ca urmare a demisiei din funcția de prefect a lui Nicușor Halici, care va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea la alegerile locale din 9 iunie. La ceremonia depunerii jurământului noului prefect au fost prezenți șefi de instituții publice din județ.

În ședința de joi, 11 aprilie, Guvernul a emis mai multe Hotărâri privind eliberări și numiri de prefecți și subprefecți. Au fost schimbați, în total, 14 prefecți și 11 subprefecți. ”La capitolul eliberări din funcţie, este vorba de 14 prefecţi şi de 11 subprefecţi, iar la capitolul numiri – 14 prefecţi şi 7 subprefecţi. Vă aduc aminte şi contextul în care vine această serie de hotărâri de Guvern, Legea nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale interzice ca prefecţii şi subprefecţii să poată candida fără ca mai întâi să îşi dea demisia din funcţie cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor, iar până în data de 9 iunie mai avem, am numărat eu, inclusiv ziua de astăzi, 59 de zile.”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu