vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieNoul PNDL, prezentat primarilor din Vrancea

Noul PNDL, prezentat primarilor din Vrancea

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” (sau PNDL 3) a fost prezentat, astăzi, primarilor din județul Vrancea. În sala de ședințe a Consiliului Județean a avut loc o întâlnire pe această temă, cu participarea secretarului general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean. Este de așteptat ca Guvernul să aprobe acest program în zilele următoare, prin Ordonanță de Urgență. Apoi, în termen de 10 zile, vor apărea normele metodologice de aplicare, în care vor fi detaliate criteriile de prioritizare și condițiile de eligibilitate a cheltuielilor. Potrivit reprezentantului Guvernului, începând cu data de 15 septembrie se va deschide sesiunea de proiecte pentru acest an, UAT-urile având un termen de 30 de zile pentru a trimite solicitările de finanțare. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va centraliza și va analiza solicitările și va propune Guvernului României o listă de obiective care urmează să fie finanțate anul acesta, urmând ca Executivul să aprobe prin Hotărâre de Guvern lista de proiecte. Bugetul alocat PNI este de 50 miliarde lei (10 miliarde euro) pentru perioada 2021-2028, pentru dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare din localități (drumuri, apă, canalizare și gaze naturale). De menționat că PNI va prelua proiectele de drumuri, apă și canalizare depuse până acum la Compania Națională de Investiții. ”Îndemnul meu este să revedeți proiectele depuse la CNI, probabil devizele depuse vor trebui actualizate pentru că au crescut foarte mult prețurile la materiale, să fiți pregătiți cu proiectele pentru a fi depuse prin PNI, pentru că acest program va prelua la finanțare toată partea de infrastructură. Pe CNI nu vor rămâne decât proiectele de infrastructură în primă urgență, care sunt în diferite etape. CNI va finanța doar subprogramele cultural, social, sănătate, sport, educație (grădinițe, creșe, dispensare, săli de sport, case de cultură). PNI este singura variantă de dezvoltare a infrastructurii, prin investiții masive în proiecte publice.”, le-a transmis Mircea Abrudean primarilor vrânceni. Un alt anunț important pentru primari a fost acela că plățile prin PNDL, care au fost suspendate începând cu data de 16 iunie a.c., din cauza lipsei fondurilor, vor fi reluate în maximum două săptămâni, ca urmare a rectificării bugetare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu