vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSocietateNouă ani de SMURD la Panciu și Vidra

Nouă ani de SMURD la Panciu și Vidra

La data de 6 aprilie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea, aniversează nouă ani de la operaţionalizarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) în cadrul Staţiilor de Pompieri Vidra şi Panciu. Prin extinderea acestui serviciu, în aprilie 2012, la cele două subunități, s-a reușit să se asigure acordarea primului ajutor calificat pe întreg teritoriul judeţului, înregistrându-se astfel o scădere a timpului de răspuns la solicitări, o creştere a capacităţii de intervenţie şi a calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor.
Funcționarea S.M.U.R.D. Vrancea este asigurată din punct de vedere operațional de către I.S.U. Vrancea, iar din punct de vedere medical coordonarea este asigurată de către U.P.U. – S.M.U.R.D. Vrancea, echipajele S.M.U.R.D. acţionând pentru: permiterea accesului personalului de intervenție, degajarea victimelor în cele mai bune condiţii şi cât mai rapid posibil, fără a agrava leziunile existente, concomitent cu acordarea asistenţei medicale de urgenţă, în timp util, în cazul incendiilor, accidentelor şi altor situaţii de urgenţă în care funcţiile vitale ale persoanelor afectate sunt, sau se presupune a fi în pericol iminent.
În cei 9 ani de la operaţionalizare, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Staţiilor de Pompieri Vidra şi Panciu au intervenit la 8.706 situaţii de acordare a primului ajutor calificat, 4.248 dintre acestea fiind gestionate de paramedicii de la Vidra şi 4.458 de cei din Panciu, numai în anul 2020, S.M.U.R.D. Vidra asistând 537 persoane, iar S.M.U.R.D. Panciu 610 persoane.
Totodată, în luna februarie a anului trecut, 3 ambulanțe tip B2 – ”Echipaj Prim Ajutor” au intrat în dotarea inspectoratului, 2 dintre acestea fiind repartizate echipajelor S.M.U.R.D. Vidra și S.M.U.R.D. Panciu, înlocuind astfel tehnica existentă de la înființarea serviciilor de prim ajutor în subunități.
Experiența acumulată în cei 9 ani de luptă contracronometru pentru salvarea vieții celor aflați în dificultate, precum și miile de intervenții reușite, constituie dovada profesionalismului și devotamentului. Sub deviza „Cine salvează o viaţă salvează o lume întreagă”, paramedicii vrânceni vor continua să-şi facă datoria ca adevăraţi salvatori, indiferent de riscurile la care se expun. (SURSA: ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu