vineri, martie 29, 2024
AcasăStiri InterneNeregulile la lucrările de investiții prin PNDL, investigate de oamenii legii

Neregulile la lucrările de investiții prin PNDL, investigate de oamenii legii

Neregulile descoperite de Corpul de control al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației și de Inspectoratul de Stat în Construcții la PNDL au ajuns și în atenția Inspectoratului General al Poliției Române, după ce am ales să facem publice localitățile și proiectele cu probleme și să oprim, temporar, la plată aceste investiții. Reamintesc că, numai în intervalul 26 noiembrie – 11 decembrie 2019, Corpul de control și inspectorii ISC au verificat lucrări realizate prin PNDL I și II, peste 3.000 de solicitări la plată, și, din cauza neconformităților, au fost oprite plăți în valoare de peste 146 milioane lei, pentru o serie de investiții derulate în mai multe județe ale țării. De altfel, în aceste zile, inspectorii din cadrul Corpului de control vor definitiva raportul verificărilor derulate anul trecut și, în funcție de ceea ce aceștia vor semnala, vor fi sesizate organele de anchetă competente.
Precizez faptul că, spre deosebire de alți predecesori la conducerea ministerului, nu am nicio reținere în a-mi asuma concluziile controalelor pe care le-am cerut pe PNDL, pentru a demasca neregulile și pentru a opri risipa banului public. Comunitățile din întreaga țară au nevoie de drumuri, trotuare, căi de acces pentru persoane cu dizabilități, sisteme de canalizare și alimentare cu apă făcute în parametri calitativi, pentru a furniza populației servicii de calitate. Nu voi accepta la plată asfalt subțiat peste noapte, turnat prin iarbă și zăpadă, borduri lipsă sau paviment montat cu pauze.
Voi cere organelor de anchetă să stabilească vinovații, care să răspundă pentru eventuale infracțiuni, iar prejudiciile să fie recuperate. Tocmai din acest motiv, asigur Poliția Română că Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației va pune la dispoziția anchetatorilor toate concluziile verificărilor în teren. De asemenea, atenționez că aceste controale vor continua pentru că îmi doresc o administrare corectă a resurselor financiare bugetare și nu mai vreau să funcționăm pe principiul ”lasă că merge și așa”! (Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu