miercuri, decembrie 4, 2024
AcasăAdministratieMunca în exploatările forestiere, cea mai periculoasă şi condusă de evazionişti

Munca în exploatările forestiere, cea mai periculoasă şi condusă de evazionişti

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a întreprins, în prima săptămână din luna octombrie, o acţiune tematică de control legată de respectarea sănătăţii şi securităţii în muncă în silvicultură şi exploatări forestiere. Se ştie că unul din domeniile în care se înregistrează un număr mare de accidente mortale şi cu invaliditate este cel al exploatărilor forestiere. Iar, de cele mai multe ori, muncitorii implicaţi într-o asemenea activitate sunt total neasiguraţi şi neprotejaţi faţă de multitudinea de riscuri. Prin urmare, controalele efectuate în aceste domenii de activitate au evidențiat că există o înțelegere tacită între angajator şi lucrător în urma căreia acesta prestează munca în lipsa unui contract individual de muncă, a controlului medical la angajare şi a unei instruiri corespunzătoare. Mai grav este că agenţii economici care licitează masă lemnoasă, de cele mai multe ori nu o şi exploatează, subcontractând parchetele forestiere altor firme care nu sunt atestate şi abilitate pentru desfăşurarea acestei activităţi. Pe de altă parte, nu există o forţă de muncă calificată, cu instruire corespunzătoare şi experienţă în domeniul exploatărilor forestiere.

„Având în vedere cele de mai sus, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea au efectuat vizite de control la 13 societăţi care efectuează activităţi în domeniile silvicultură şi exploatări forestiere, fiind constatat un număr de 25 de deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri cu termene de remediere  şi au fost aplicate 25 sancţiuni contravenţionale. Datele statistice reflectă faptul că domeniul silvicultură şi exploatări forestiere prezintă risc ridicat de accidentare, iar activitatea va fi monitorizată permanent”, a precizat Eliza Botezatu, directorul ITM Vrancea..

 

 

 


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu