sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăStiri InterneMobilizare civică pentru susținerea alocărilor bugetare pentru Autostrada ”Unirii” A8

Mobilizare civică pentru susținerea alocărilor bugetare pentru Autostrada ”Unirii” A8

Proiectul de buget publicat în forma inițială pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice provoacă multe nemulțumiri. Printre cei care s-au declarat nemulțumiți sunt și inițiatorii mișcărilor civice constituite în scopul promovării proiectului de realizare a autostrăzii A8: Ungheni-Iași-Târgu Mureș. Ei vor să facă amendamente la proiectul bugetului de stat pe anul în curs și să meargă în Parlament să le susțină. ”Asociațiile Împreună Pentru A8 și Moldova Vrea Autostradă vor trimite la Comisiile reunite de Transport și Buget-Finanțe din cadrul Parlamentului României amendamente la Legea Bugetului pe 2019, cu privire la finanțarea autostrăzii A8. După înregistrarea acestor amendamente, le vom face publice, inclusiv partidul care a acceptat să le susțină. Pentru susținerea acestor amendamente în comisii va fi necesară prezența noastră, a moldovenilor, în ziua votării lor.”, scrie unul dintre inițiatorii mișcării civice din Iași, Cătălin Urtoi. 

Totodată, s-a declanșat o operațiune de mobilizare pe internet pentru susținerea în stradă a amendamentelor legate de finanțarea autostrăzii A8. Oamenii vor să meargă în număr mare la București. ”Ne organizăm pentru o plecare masivă la București în această săptămână! Mergem să susținem interesul regiunii Moldova. Mergem să susținem amendamentele la legea bugetului pentru finanțarea autostrăzii Ungheni – Iași – Tg. Mureș. Vă așteptăm alături de noi! Cei care doresc să se alăture grupului ne pot scrie pe adresa de e-mail autostradaa8@gmail.com sau direct pe pagina de facebook Împreună pentru A8”, mai scrie, pe Facebook, Cătălin Urtoi.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu