MLPDA: noi sume decontate pentru lucrările derulate prin PNDL

0
328

Unitățile administrativ-teritoriale vor primi noi sume în contul facturilor trimise spre decontare la Ministerul Lucrărilor Publice, ce vizează lucrările de investiții realizate prin PNDL. În această tranșă au intrat și facturi de la Consiliul Județean Vrancea și de la 5 comune din județ, după cum urmează: CJV – 470.899,87 lei; Homocea – 437.081,38 lei; Ploscuțeni – 575.431,32 lei; Ruginești – 946.396,90 lei; Tătăranu – 2.588.278,96 lei; Vizantea-Livezi – 227.645,60 lei. ”Continuăm munca și facem plățile pentru solicitările venite la MLPDA din partea beneficiarilor, la PNDL 1 și 2. Am spus de fiecare dată, nu închidem niciun șantier și achităm facturile către antreprenori, atât timp cât lucrările se desfășoară corect!”, a transmis ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan. În total, în această tranșă au fost decontate facturi de 226,5 milioane lei, pentru 425 de obiective de investiții.