duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSocietateMisiuni în weekend pentru pirotehniștii vrânceni

Misiuni în weekend pentru pirotehniștii vrânceni

La finalul acestei săptămâni, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani a intervenit pentru preluarea unor elemente de muniție din gospodăriile a doi cetățeni. Sâmbătă, pirotehniștii s-au deplasat în satul Câmpuri, comuna Câmpuri, pentru preluarea unei grenade defensive descoperită de un localnic în timpul unor lucrări agricole. Duminică, specialiștii pirotehniști au preluat un proiectil exploziv calibru 152 mm din gospodăria unui cetățean din localitatea Haret, găsit de acesta când efectua săpături pentru construirea unei fundații. Proiectilele descoperite au fost preluate și transportate în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii. 
I.S.U. Vrancea le amintește celor care descoperă elemente de muniție neexplodată că, pentru prevenirea accidentelor cauzate de acestea, se interzic următoarele: atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe; comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase; lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață; introducerea munițiilor în foc. Persoanele care descoperă întâmplător elemente de muniție neexplodată trebuie să anunțe imediat organele de poliție sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. (sursa: ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu