duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSocietateMinori, căutați cu poliția după ce au plecat de acasă

Minori, căutați cu poliția după ce au plecat de acasă

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 15 ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu ar mai fi revenit.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat minora pe raza localității de domiciliu stabilind faptul că în perioada în care a lipsit de la domiciliu nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Tot ieri, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Cotești au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit în cursul serii. În jurul orei 22.00, polițiștii l-au identificat pe raza satului Petreanu, în apropierea fondului forestier și l-au încredințat mamei.

Joi, 16 iulie a.c., ora 12.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Adjud au fost sesizați de către o femeie, din localitate, cu privire la faptul că în timp ce se afla într-un magazin împreună cu un minor în vârstă de 6 ani, într-un moment de neatenție, acesta ar fi plecat într-o direcție necunoscută. În urma verificărilor efectuate, minorul a fost identificat pe raza localității de domiciliu și încredințat mamei sale. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu