marți, aprilie 16, 2024
AcasăStiri InterneMinistrul Sănătății: ”Recomandările specialiștilor sunt de a amâna luarea de noi măsuri...

Ministrul Sănătății: ”Recomandările specialiștilor sunt de a amâna luarea de noi măsuri de relaxare”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că a patra etapă de relaxare a unor măsuri, programată de la 1 iulie, va fi amânată. Ministrul Sănătății a precizat că aceasta este decizia Grupului de suport tehnico-științific, în condițiile în care în ultimele două săptămâni a crescut semnificativ numărul de noi cazuri de coronavirus, după cea de a treia etapă de relaxare a unor restricții. ”S-a evaluat tot ce a însemnat cele două săptămâni, au fost două săptămâni în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în Terapie Intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările din grupul tehnic sunt de a amâna unele măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind zilnic şi în săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor în Terapie Intensivă, evoluţia deceselor, precum şi respectarea normelor de precauţie, normelor de igienă, distanţarea fizică. În ultimele două săptămâni, urmând aceste aspecte, o parte din concetăţenii noştri nu au respectat aceste reguli şi am văzut în anumite zone apoi la nivelul întregii ţări creşterea transmiterii comunitare. Această creştere a transmiterii comunitare, dincolo de focarele pe care le aveam în acel moment, focarele din centrele de bătrâni, din centrele de pacienţi neuropsihici, din spitale, şi care în acest moment prezintă o recrudescenţă. Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a explicat Nelu Tătaru la Digi24.

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a crescut foarte mult în ultimele două săptămâni, în special în unele județe, printre care și Vrancea. Se vorbește, deja, chiar de revenirea la o serie de restricții, ca în perioada stării de urgență, pentru a preveni răspândirea comunitară. Litoralul, Valea Prahovei și alte zone turistice ar putea intra sub incidența restricțiilor, din cauza aglomerației și a nerespectării regulilor de protecție și prevenire. ”Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza o transmitere comunitară. În măsura în care există acea transmitere comunitară accentuată ne gândim ca punctual în anumite locaţii să putem impune şi alte restricţii: izolarea acelui focar, carantinarea acelei zone. Noi trebuie să izolăm un focar pentru a nu se extinde. Cât timp avem acele focare care erau în centrele de bătrâni, în spitale, erau identificate, erau izolate, erau tratate. Când apare transmiterea în comunitate, avem un alt tip de activitate. (…) În acest moment avem acea listă cu ţările din Europa în care erau repartizate cele la început 17 apoi 22 de ţări în care când ne întorceam intram în izolare. Orice măsură se ia şi într-o reciprocitate cu ţara respectivă. Şi ei când vor vedea în context european că România reprezintă un risc s-ar putea să ne introducă în izolare când vom ajunge în acea ţară. Se aşteaptă ca într-o zi, două, să avem decizia la nivel european, acei indicatori pentru a face această listă şi în măsura în care vom avea o listă nouă cu ţările din care ne întoarcem şi nu vom intra în izolare, o vom da publicităţii”, a precizat ministrul Sănătății.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu