joi, martie 28, 2024
AcasăStiri InterneMinistrul Sănătății: ”Prelungirea stării de alertă este aproape iminentă”

Ministrul Sănătății: ”Prelungirea stării de alertă este aproape iminentă”

Autoritățile de la București ar putea anunța prelungirea stării de alertă. Motivul îl reprezintă numărul mare de noi infectări, zi de zi, în multe zone din țară. Astfel că, de la 15 iulie, Guvernul ar putea decide prelungirea stării de alertă. Nu se ia în calcul, însă, reinstituirea stării de urgență. ”În acest moment nu avem evoluţie pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, cele 14 zile, să avem o evouţie fluctuantă odată cu creşterea numărului de cazuri, poate 500, poate 600, poate 700, cu o alternanţă, funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Dar prelungirea unei stări de alertă, după 15 iulie, este aproape iminentă. (…) Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiţi la 1 iulie să mai facem alte măsuri de relaxare, dar evoluţia nu ne-a permis, amânând aceste măsuri de relaxare. Măsurile de relaxare depind de evoluţie, evoluţia depinde de noi, ca sistem medical, cum gestionăm cazurile pe care le avem, dar şi de partenerii noştri, că sunt agenţi economici sau populaţia civilă, care au nişte reguli de respectat”, a explicat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, luni seară, la B1 Tv.
Cât privește luarea unor măsuri mai drastice, în anumite zone, unde s-au dezvoltat noi focare de COVID-19, Nelu Tătaru a spus că este posibilă carantinarea. ”La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient sau acea familie, în izolare, îşi consumă boala. Nemergând în mediul populaţional înconjurător nu fac acea transmitere şi atunci se închid focarele. Este o regulă foarte simplă”, a arătat ministrul Sănătății.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu