AcasăStiri InterneMinistrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Sunt 14 reforme esențiale în PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Sunt 14 reforme esențiale în PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru,susține că există capacitatea  de a realiza toate reformele asumate de țara noastră prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Sunt 14 reforme, iar moratoriul propus de premierul Ilie Bolojan prin care toate partidele pro-europene se angajează să susţină finalizarea PNRR şi a altor proiecte este ”o ancoră” în ”acest vacarm general”. ”Dacă vă aduceţi aminte, în urmă cu vreo trei săptămâni am spus că sunt 14 reforme esenţiale şi am zis chiar în şedinţa de Guvern că pe mine nu mă interesează sub ce formă guvernăm în continuare, pentru astea 14 reforme, care au o valoare de peste 11,8 miliarde de euro, cu penalităţi potenţiale, astea trebuie rezolvate. Deci ca să fie foarte clar pentru toţi cei care ne urmăresc: nu există un scenariu în lumea asta ca aceste 14 reforme să nu le livrăm. Şi modul în care vom livra este în acest moment legat, în mare măsură, de ceea ce premierul şi preşedintele au agreat împreună, şi anume există acest moratoriu sau acord politic pe tot ce înseamnă legislaţie care duce la îndeplinirea acestor reforme. În acest vacarm general şi instabilitate, asta este o ancoră, totuşi, legată de o minimă responsabilitate, într-un gest oarecum iresponsabil pe care l-am avut din partea unui partid care a ieşit din coaliţie”, a declarat Dragoş Pîslaru, la TVR Info.

Potrivit ministrului Pîslaru, printre cele 14 reforme importante se numără cea a salarizării personalului public, Codul urbanismului, decarbonizarea, legislaţia care vizează apele, reforma pe zona de biodiversitate. ”Sunt nişte reforme care au aşteptat în sertare foarte mult timp, fără vreo intenţie de a le scoate la suprafaţă, pentru că îţi lăsau discreţionar, fie la nivelul central, fie la nivel local, ca să înţeleagă oamenii pe şleau: cu cât ai ceva mai puţin transparent, unde decizia nu e bazată pe reguli şi unde poţi să faci lucruri cu intervenţie politică, cu atât interesul politicienilor din guvernele anterioare de a le scoate la suprafaţă, de a pune criterii obiective, sunt mai mici, pentru că nu le ieşea nimic din chestia asta. Nu sugerăm că e o zonă de corupţie, dar e o zonă de putere, de influenţă. Deci eu nu acuz pe nimeni că făcea, că obţinea şpagă sau corupţie din astea, deşi sunt poate cazuri şi de genul ăsta, adică se vedeau cutiile de pantofi. Dar încerc să spun că cu siguranţă chestia că stă în pixul unei persoane să-ţi dea un teren public sau să-ţi dea un acces privilegiat la anumite resurse, asta este ceva ce cred că Ilie Bolojan acum cred că a băgat spaima în multă lume din zona politică. Şi mie mi se pare că cu garnitura de miniştri pe care îi avem acum şi cu măsurile de reformă pe care le punem înainte, o să reducem major din aceste zone negre sau gri ale economiei”, a explicat titularul de la MIPE.
Referitor la decizia PSD de a se retrage din Executiv, ministrul Pîslaru consideră că România nu avea  nevoie de o criză politică acum, cel puțin până în 31 august a.c., când se încheie Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. ”Părerea mea e că războiul PSD-ului nu e cu Ilie Bolojan, ci este cu România în acest moment, pentru că suntem în nişte circumstanţe foarte dificile internaţionale, cu nişte lucruri pe care le ai de făcut acum prin PNRR, de exemplu. Până pe 31 august nu era momentul să creezi o astfel de situaţie. Deci regretul meu este că a existat cumva punerea interesului unui partid peste interesul naţional”, a precizat Dragoş Pîslaru, la TVR Info.
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu