marți, octombrie 8, 2024
AcasăAdministratieMinistrul Dezvoltării a semnat noi contracte de finanțare prin PNRR. Două din...

Ministrul Dezvoltării a semnat noi contracte de finanțare prin PNRR. Două din ele sunt pentru localități din Vrancea

Astăzi, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 72 de noi contracte de finanțare prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 59 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și au o valoare totală de 559.494.520,34 lei.

Astfel, prin Valul Renovării, au fost semnate 42 de contracte, în valoare totală de 526.195.792,17 lei, cu 29 de autorități locale, pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice. Prin Fondul Local, au fost semnate 30 contracte, în valoare totală de 33.298.728,17 lei, cu 30 autorități locale, pentru realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și de planificare urbană. Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 702 de contracte de finanțare, în valoare de 6.451.219.942,21 lei, a precizat ministrul dezvoltării.

Județul Vrancea se află cu două contracte semnate pe componenta C10 – Fondul Local. Pentru Primăria Orașului Panciu a fost semnat contractul pentru proiectul ”Elaborare Plan de Mobilitate Urbană Durabilă a Orașului Panciu 2022-2030 și Elaborarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană a Planului Urbanistic General al Orașului Panciu”. Contractul are o valoare totală de 1.810.126,02 lei (cu tva). De asemenea,, pentru Primăria Comunei Valea Sării ministrul Cseke Attila a semnat contractul pentru proiectul ”Elaborarea și actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană a Planului Urbanistic General al Comunei Valea Sării”. Contractul are o valoare totală de 820.121,82 lei (cu tva). (sursa: MDLPA)

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu