Ministrul de Interne: peste 8.000 de noi angajați în structurile MAI, în acest an

0

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că structurile centrale și din teritoriu vor avea circa 8.200 de angajați noi în cursul acestui an. Noii angajați vor proveni, în special, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale MAI. De asemenea, peste 1.800 de posturi vacante vor fi ocupate din sursă externă. „În anul 2019, continuăm politica de reducere a deficitului de personal şi aici fac precizarea că, în acest an, vom încadra peste 6.300 de oameni, aproximativ 5.700 de persoane care vor veni dinspre şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 de ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi un fond în valoare de 61,5 milioane de lei. În plus, încadrare din sursă externă pentru cele 1.871 de posturi pentru care a fost aprobată deblocarea prin memorandum. (…) Continuăm, de asemenea, demersurile pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice şi asigurarea muniţiei pentru misiuni şi antrenament, obiectiv pentru care propunem alocarea de fonduri de 105 milioane de lei. În zona operativă, avem 72.000 de persoane pentru care este nevoie de schimbarea armamentului care are un grad de uzură ridicat şi constituie în acest moment, spun eu, deja un pericol. În concluzie, înzestrarea în acest domeniu, dar şi echiparea cu mijloace de protecţie pentru angajaţii ministerului este o responsabilitate foarte importantă pentru noi”, a explicat Carmen Dan, la dezbaterile pe buget din comisiile parlamentare reunite pentru apărare.

Tot în acest an se va înnoi și parcul auto al unităților MAI. ”Continuăm în acest an procesul de înnoire a parcului auto, vrem în plus să introducem un nou concept de autospecială de patrulare care asigură protecţia poliţiştilor, prin delimitarea zonei în care aceştia stau de zona destinată persoanelor reţinute, care de multe ori au manifestări violente. Avem în derulare un proiect pilot în Bucureşti, însă vrem să mergem mai departe cu acest proiect prin achiziţia a 2.000 de autospeciale de acest tip şi pentru acest obiectiv avem alocată o sumă de 80 de milioane de lei din venituri proprii”, a precizat Carmen Dan. Bugetul Ministerului Afacerilor Interne propus pentru acest an este de circa 18,5 miliarde de lei. Proiectul a fost votat de senatorii și deputații comisiilor reunite de apărare, cu 21 de voturi pentru, 5 împotrivă și 2 abțineri. Suma este mai mare cu 21,5% decât bugetul MAI de anul trecut.