duminică, aprilie 28, 2024
AcasăPoliticaMinistrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit cu oficiali din Ministerul Apărării...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit cu oficiali din Ministerul Apărării din Italia

În marja Reuniunii Interguvernamentale România-Italia organizată, în zilele de 14 și 15 februarie, la Roma, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 15 februarie, o întrevedere bilaterală cu o delegație reprezentând conducerea Ministerului Apărării din Italia, condusă de senatoarea Isabella Rauti. Agenda discuțiilor oficiale a inclus situația de securitate și modalitățile practice de aprofundare a cooperării în domeniul securității și apărării în cadrul Alianței și al Uniunii Europene, în formatele regionale de cooperare și în planul relațiilor bilaterale în domeniul apărării. „În contextul actual, mai mult ca niciodată, doar împreună putem să identificăm mecanismele de adaptare la un mediu de securitate din ce în ce mai fragmentat şi volatil. Singura manieră în care putem obține reziliența necesară în vederea depășirii provocărilor recente este printr-o colaborare extinsă în cadrul alianțelor din care facem parte, precum și prin coordonare adecvată în plan bilateral”, a arătat Angel Tîlvăr.

Ministrul român al apărării a apreciat sprijinul Italiei pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre, prin participarea Forțelor Aeriene Italiene la misiunea de poliție aeriană din România, cât și prin contribuția cu trupe la structurile aliate care funcționează pe teritoriul țării noastre. „Apreciez în mod special contribuția constantă a Italiei în cadrul misiunilor de Poliție Aeriană Întărită din România, inclusiv pentru asumarea participării și în anul 2025, precum și pentru contribuția cu trupe la Brigada Multinațională găzduită de țara noastră. România înțelege pe deplin aceste dislocări de trupe ca pe dovezi solide ale unui angajament ferm în susținerea posturii de apărare şi descurajare aliată și, la rândul nostru, în anul 2025, vom contribui cu trupe în sprijinul Grupului de luptă al NATO din Bulgaria, condus de Italia. Toate acestea înseamnă solidaritate și unitate, piloni de bază ai principiului apărării colective”, a menționat ministrul apărării naționale. Angel Tîlvăr a reiterat, în acest context, invitația adresată Forțelor Terestre Italiene de a participa, cu un detașament de nivel companie, la începutul lunii iunie a acestui an, la exercițiul SCORPION LEGACY 24 care va fi organizat de Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova.

În cadrul discuțiilor referitoare la evoluțiile recente privind situația de securitate din regiunea Mării Negre, ministrul Tîlvăr a adus în discuție contextul în care se împlinesc doi ani de la declanșarea de către Rusia a războiului brutal de agresiune în Ucraina și 10 ani de la anexarea ilegală a peninsulei Crimeea. Cele două părți au evocat sprijinul oferit Ucrainei până în prezent, în cadrul asigurat de Grupul de contact pentru Ucraina în domeniul apărării – formatul Ramstein, dar și prin inițiative bilaterale și, mai ales, importanța sprijinirii acestei țări pentru a se apăra împotriva agresiunii nejustificate și ilegale a Federației Ruse.

Ministrul român a arătat că regiunea Mării Negre, o zonă de importanță strategică în context Euro-Atlantic, continuă să fie un front principal al acestui război de agresiune. În condițiile în care în Marea Neagră se manifestă o serie de amenințări, de la operațiuni de bruiaj la mine maritime în derivă, care pun în pericol libertatea de navigație atât a navelor comerciale, cât și a celor militare, inclusiv în zonele de litoral, ministrul Tîlvăr a subliniat importanța înființării Grupului Operativ de acțiune contra minelor marine (Task Group for Mine countermeasures in the Black Sea – MCM Black Sea), inițiativă lansată, la 11 ianuarie 2024, de Turcia, România și Bulgaria. „MCM va contribui la libertatea şi siguranța rutelor de navigație în Marea Neagră. După cum cunoașteți, inițiativa este deschisă participării şi altor state aliate. După operaționalizarea inițiativei, ne dorim și o participare a Italiei”, a declarat Angel Tîlvăr.

În cadrul convorbirilor de la Ministerul italian al apărării, cele două delegații au trecut în revistă stadiul relațiilor bilaterale, fiind punctate evenimentele desfășurate pe parcursul anului trecut, care au confirmat stadiul excelent al relațiilor româno-italiene în domeniul militar, cât și angajamentul de dezvoltare al acestora, inclusiv în cadrul formatelor regionale de cooperare. Ministrul Tîlvăr a subliniat faptul că România și Italia participă împreună la eforturile operaționale din Balcanii de Vest, în context NATO şi al Uniunii Europene. „România contribuie cu aproximativ 400 de militari la Operația EUFOR Althea, iar în luna mai a anului trecut a preluat funcția de șef de stat major al misiunii. În 2024, Italia va deține funcția de locțiitor al comandantului operației, iar anul viitor România este pregătită să preia comanda misiunii”, a arătat Angel Tîlvăr.

De asemenea, ministrul apărării naționale a subliniat faptul că România rămâne un contributor constant cu trupe la misiunea NATO din Kosovo – KFOR, exprimând convingerea că și în acest teatru de operații contingentele român și italian vor colabora excelent, mai ales în condițiile în care comanda misiunii va fi preluată de Italia, începând cu luna octombrie a acestui an. De asemenea, ministrul Tîlvăr a evidențiat oportunitățile importante care rezultă pentru industria de apărare din cele două țări din implementarea programelor de înzestrare ale Armatei României, în condițiile în care țara noastră alocă în mod constant, din 2017, 2 la sută din PIB pentru apărare. În acest context, a reiterat părții italiene invitația de a participa cu oferte și cu inițiative de cooperare industrială cu parteneri economici din România la derularea acestor programe. (Biroul presă, MApN)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu