vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAdministratieMinisterul Lucrărilor Publice a atras aproape 800 milioane euro pentru investiții prin...

Ministerul Lucrărilor Publice a atras aproape 800 milioane euro pentru investiții prin POR, cu peste 100 milioane mai mult decât anul trecut

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a finalizat verificarea cererilor de rambursare pentru cea mai mare declarație de cheltuieli din anul 2020, de 164,09 milioane de euro, care va fi generată și transmisă astăzi la Autoritatea de Certificare și Plată pentru verificare și, spre rambursare, Comisiei Europene, săptămâna următoare. Eforturile depuse până în prezent de către Autoritatea de Management, Organismele Intermediare și beneficiari contribuie la rambursarea unei valori mai mari decât ținta de absorbție stabilită pentru anul 2020 pentru Programul Operațional Regional, de 759 de milioane de euro. Am reușit, astfel, să ne îndeplinim angajamentul luat la începutul acestui an, acela de a solicita spre rambursare Comisiei Europene o valoare mai mare a fondurilor decât ținta anuală stabilită. Precizăm că a fost aprobată de către Comisia Europeană declarația de cheltuieli din luna noiembrie, în valoare de 121,95 de milioane de euro, ajungând la un total declarat de AM POR de 785,85 de milioane de euro. ”Așadar, în anul 2020, un an cu atât de multe provocări generate de criza COVID-19, în care a trebuit să ne modificăm o mare parte dintre procedurile de lucru pentru a ne adapta la noile condiții, nu doar că am evitat suspendarea proiectelor, dar am și reușit să declarăm Comisiei Europene circa 800 de milioane de euro, cu peste 100 de milioane de euro mai mult decât în anul precedent. Mulțumim atât beneficiarilor, cât și tuturor celor care au depus eforturi în implementarea proiectelor, generarea cheltuielilor și verificarea lor, în aceste condiții deosebite”, a afirmat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației. (sursa: MLPDA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu