sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăStiri InterneMilitarii participanți la stingerea incendiilor de pădure din Macedonia de Nord, premiați...

Militarii participanți la stingerea incendiilor de pădure din Macedonia de Nord, premiați de Departamentul pentru Situații de Urgență

La “Baza 90 Transport Aerian” a avut loc o scurtă ceremonie prilejuită de sosirea echipei care a efectuat o misiune de sprijin în Republica Macedonia de Nord, sub egida Mecanismului European de Protecție Civilă, în scopul limitării incendiilor de vegetație și fond forestier. Cu prilejul încheierii cu succes a misiunii, derulată în perioada 7-12 august în Macedonia de Nord, Forțele Aeriene Române alături de Departamentul pentru Situații de Urgență au realizat o scurtă ceremonie de primire a întregii echipe în scopul de a transmite aprecieri pentru întreaga activitate depusă în sprijinirea autorităților macedonene și totodată de a înmâna distincții tuturor celor care prin eforturile depuse au reușit să contureze imaginea reală a implicării în situații de urgență, ceea ce numim astăzi, solidaritate europeană.
Astfel, în semn de recunoștință pentru serviciile aduse activității de protecție civilă, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat a conferit “Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență” Bazei 90 Transport Aerian și totodată, celor 9 cadre militare ale Forțelor Aeriene Române, participante la misiunea de sprijin acordată Macedoniei de Nord. De asemenea, Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general maior dr. Viorel Pană, în semn de apreciere deosebită a înaltului profesionalism manifestat, modului exemplar de îndeplinire a misiunilor specifice încredințare, precum și contribuția adusă la buna desfășurare a activităților în comun cu Forțele Aeriene Române, a conferit “Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene”, ofițerului din cadrul DSU, delegat în a participa la misiunea de sprijin alături de ofițerii din cadrul Forțelor Aeriene, din Macedonia de Nord.
Reamintim faptul că sprijinul internațional pe care România l-a acordat autorităților din Macedonia de Nord s-a realizat în baza solicitării acestora de asistență internațională, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, și a constat în punerea la dispoziție a unei aeronave C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, aflată în dotarea Forțelor Aeriene Române. Misiunea a fost asigurată de un echipaj format din 9 militari – piloți, personal navigant și personal auxiliar care au executat 18 misiuni de stingere dar și un reprezentat al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Direcției Generale Protecție Civilă, însărcinat cu responsabilitatea de a menține legătura cu Centrul European de Răspuns la Urgențe (ERCC) și implicit cu autoritățile de protecție civilă din Republica Macedonia de Nord. (Departamentul pentru Situații de Urgență)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu