duminică, noiembrie 3, 2024
AcasăPoliticaVIDEO Micii viticultori vrânceni vor primi sprijin financiar. "Este o mare victorie...

VIDEO Micii viticultori vrânceni vor primi sprijin financiar. „Este o mare victorie personală”

Camera Deputaților a votat astăzi, în unanimitate, inițiativa legislativă a deputatului PNL de Vrancea, Nini Săpunaru, privind acordarea unui sprijin direct al statului către asociațiile de producători viticoli care dețin și exploatează plantații pe suprafețe mici de viță de vie cu soiuri nobile. Este o mare victorie personală. Pregătesc acest proiect din 2001-2002. În anul 2010, toți parlamentarii de Vrancea l-au semnat dar a picat în Senat. L-am păstrat, l-am promovat, l-am completat și l-am supus dezbaterii publice, inclusiv la acea întâlnire cu viticultorii de la Jariștea. Fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, nu l-a susținut dar actualul ministru a discutat cu noi, a înțeles punctul nostru de vedere și am ajuns la un consens”, ne-a declarat inițiatorul legii, Nini Săpunaru, care este și președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților. Principalul avantaj al legii constă în alocarea unui sprijin financiar de  60 % din valoarea de investiție, dar nu mai mult de un milion de euro. Având în vedere numărul mare de producători cu suprafețe cuprinse între 0,1 și 5 ha de vie, care nu au posibilitatea de a procesa și valorifica eficient producția proprie de struguri, s-a considerat necesar acordarea sprijinului financiar pentru înființarea cramelor moderne, ca o măsură a dezvoltării sectorului viticol românesc. A fost necesară această reglementare ca să încurajăm producătorii viticoli să se asocieze în vederea comasării suprafețelor viticole și valorificării producției de vin”, se spune în motivarea proiectului legislativ. Camera Deputaților a fost cameră decizională în acest caz. Urmează ca legea să ajungă pe masa președintelui României, Klaus Iohannis, pentru promulgare.


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu