vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneMeteo: vremea de iarnă se prelungește câteva zile

Meteo: vremea de iarnă se prelungește câteva zile

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările și informările de specialitate. În sud-estul țării (inclusiv în Vrancea) temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55-65 km/h și local va fi viscol. Codul galben va fi în vigoare până marți dimineață, iar în județele Constanța și Tulcea va fi cod portocaliu de ninsori viscolite și vizibilitate redusă.

Meteorologii spun că vremea își va menține coordonate de iarnă până joi, 3 martie, în multe regiuni din țară. În estul, sudul și centrul țării, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali, temporar va ninge, iar local se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, precum și în zona montană înaltă, cu viteze în general de 45-50 km/h, viscolind ninsoarea. Totodată, până la mijlocul săptămânii, vremea va fi rece pentru începutul lunii martie în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în est și sud-est, unde și vântul va amplifica senzația de rece.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu