AcasăStiri InterneMeteo: vreme instabilă, cu vânt, ploi și vijelii

Meteo: vreme instabilă, cu vânt, ploi și vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat o vreme capricioasă la final de mai și început de iunie. Astăzi după-amiază și diseară, în zona Carpaților Orientali, vestul Moldovei, estul Olteniei și în Muntenia, vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. Pe arii restrânse vor fi cantități de apă de 15-25 de litri/mp.

Mai mult, meteorologii au emis și o atenționare cod galben pentru mare parte din țară. Începând din a doua parte a zilei de luni, 1 iunie, și până marți dimineața (2 iunie), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și al Dobrogei și sud-vestul Moldovei (județul Vrancea) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii și căderi de grindină. Mai ales în intervale scurte de timp, vor fi cantități de apă de 15-25 de litri/mp și pe spații mici de 40-50 de litri/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării. (sursa: ANM)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite