vineri, martie 29, 2024
AcasăStiri InterneMeteo: vara își intră pe deplin în drepturi

Meteo: vara își intră pe deplin în drepturi

Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza pentru următoarele două săptămâni. În județele din Moldova, temperaturile maxime vor ajunge la 26 de grade celsius pe 22 iunie, de la 32 de grade, cât se înregistrează, în medie, în cursul zilei de astăzi. Apoi, vremea se va încălzi treptat, astfel încât valorile maxime vor atinge, în medie, 32 de grade, în zilele de 25 și 26 iunie. În ultimele zile ale lunii iunie, variațiile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media maximelor situându-se în jurul valorii de 30 de grade. Temperaturile minime vor fi, în primele nopți ale acestei săptămâni, între 14 și 16 grade celsius. Vor scădea ușor, spre 12 grade, în data de 22 iunie, apoi vor crește treptat, până spre 17/18 grade (în perioada 2629 iunie). Ulterior datei de 29 iunie și până la sfârșitul intervalului, variațiile nu vor fi notabile, astfel încât valorile termice minime se vor situa, în medie, la 16/17 grade celsius. Cât privește precipitațiile, meteorologii spun că probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în perioada 2630 iunie.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu