miercuri, mai 15, 2024
spot_img
AcasăStiri InterneMeteo: val de aer polar, săptămâna viitoare, peste România

Meteo: val de aer polar, săptămâna viitoare, peste România

Meteorologii ne anunță că iarna își va face simțită prezența, cu adevărat. săptămâna viitoare. Vremea se va răci semnificativ începând de luni, 8 ianuarie, iar fenomenele specifice iernii nu vor întârzia: ger, lapoviță și ninsoare. Temperaturile minime vor coborî chiar sub -15 grade celsius, în special în jumătatea nordică a Moldovei, estul Transilvaniei și în regiunile intracarpatice. Dacă duminică, 7 ianuarie, vom avea temperaturi diurne cuprinse între și și 15 grade, de luni, 8 ianuarie, valorile termice maxime vor fi negative: între -10 și -3/-2 grade celsius. ”Minimele pe parcursul nopților și dimineților mai ales în prima parte a săptămânii sub minus 10, chiar minus 15 grade Celsius până la minus 5, minus 6 în restul teritoriului. Și vorbim de minimele cele mai coborâte în jumătatea nordică a Moldovei, dar și în regiunile intracarpatice, nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, acolo unde cunoaștem zona ca fiind polul frigului în țara noastră. Masa de aer polară foarte rece va aduce fenomene specifice datei din calendar. E vorba de o scădere bruscă și semnificativă cu diferențe foarte mari de temperaturi de la o zi la alta. Va aduce, de asemenea, în zonele nordice și montane, ninsori, iar în centrul precipitații mixte, în timp ce în sud, cel puțin duminică, vor fi mai ales ploi, după care este posibil ca în contextul răcirii accentuate să resimțim și în zonele din partea de sud a țării, începând de luni, transformarea precipitațiilor în lapoviță și ninsoare. Răcirea este una semnificativă pentru săptămâna 8-16 ianuarie, după care ne așteptăm să intrăm într-un normal din punctul de vedere al regimului de temperaturi și al cantităților de precipitații.”, a explicat, la Digi24, Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu