marți, mai 7, 2024
AcasăStiri InterneMeteo: nu scăpăm de caniculă

Meteo: nu scăpăm de caniculă

Meteorologii anunță o nouă săptămână de ”foc”. Temperaturile vor crește semnificativ în zilele următoare, iar disconfortul termic va fi ridicat, în majoritatea regiunilor. Miercuri ar putea fi cea mai călduroasă zi din această săptămână. ”Toată partea de sud-vest, sud și parțial sud-est a teritoriului va avea parte de un val de căldură. Vorbim de temperaturi ridicate care vor atinge și chiar vor depăși pragul de caniculă. Pare că intensitatea acestui val de căldură pe care îl vom resimți, datorită acelui aer cald din nordul Africii care va domina sudul, sud-estul continentului, se va resimți mai ales miercuri și joi. Vom depăși frecvent 35-36 de grade mai ales în Câmpia Română și cam toată săptămâna disconfortul termic va fi unul ridicat în aceste zone. Ne referim la Oltenia, la Banat, la Muntenia, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei. Cu siguranță, mai ales de marți încolo, indicele temperatură-umezeală va atinge și chiar va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Practic, în aceste zone vor fi zile, mai ales miercuri și joi, când temperaturile resimțite vor putea să depășească la amiază 40 de grade Celsius.”, a spus meteorologul Mihai Timu la Antena 3 CNN.

În această săptămână, vor fi și mici episoade de furtuni, în special în zonele montane înalte. În cursul zilei de joi și în noaptea de joi spre vineri, în vestul, centrul și nordul țării se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică. ”Iar vineri s-ar părea că această instabilitate se lasă ușor și pe partea de est și sud-est a teritoriului, după care se pare că vor reveni acele temperaturi mai ridicate”, a mai precizat meteorologul Mihai Timu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu