Meteo: lapoviță, ploaie și polei până mâine seară

0
37

Meteorologii au actualizat informările și avertizările de specialitate. Astfel, precipitațiile vor continua în cea mai mare parte a țării, până mâine seară, la ora 18.00. În Dobrogea, Muntenia și estul Olteniei vor predomina ploile, în Moldova și în Transilvania vor fi precipitații mixte, iar în restul teritoriului va continua să ningă. Pe arii restrânse, precipitațiile vor fi importante cantitativ. Vor fi depuneri de polei în nordul și nord-estul Munteniei, local în Moldova și pe spații mai mici în Transilvania și Oltenia. La altitudini sub 1500 m în estul Carpaților Meridionali și în cei de Curbură temporar se vor semnala precipitații mixte ce vor favoriza formarea de ghețuș sau polei. Vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăși 60 km/h, dar și în regiunile sudice și sud-estice, cu viteze în general de 45-55 km/h.

De asemenea, codul galben se menține în Banat, în cea mai mare parte a Crișanei, vestul și nordul Olteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali, Occidentali și de Curbură. Până mâine seară, vor continua precipitațiile predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. La munte, inclusiv în Munții Vrancei, vor fi rafale ale vântului de peste 60 km/h.