Meteo: cod galben de vânt puternic până luni după-amiază

0
25

Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de vânt puternic pentru mai multe județe din țară. În Vrancea, codul este valabil în zona montană, până luni, la ora 16.00. Potrivit meteorologilor, la munte vântul va sufla tare, cu viteze de peste 80-90 km/h, iar în zona înaltă, mai ales a Carpaților Orientali și Meridionali, se vor depăși 100-120 km/h. La altitudini de peste 1800 de metri, temporar, în cursul nopții de duminică spre luni, va ninge viscolit. Intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în celelalte regiuni, cu viteze în general de 50-60 km/h, iar în Moldova și Transilvania, rafalele vor atinge 60-70 km/h.