duminică, iunie 23, 2024
AcasăActualitateMeteo: avertizări prelungite de vânt și viscol, la munte

Meteo: avertizări prelungite de vânt și viscol, la munte

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizările de specialitate. Acestea vizează zonele montane, inclusiv Munții Vrancei, și sunt valabile până miercuri dimineață. La altitudini de peste 1700 de metri este în vigoare un cod portocaliu. Meteorologii spun că vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110-130 km/h, va fi viscol puternic, iar vizibilitatea va fi redusă semnificativ. În cursul zilei de astăzi și la noapte vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și, prin acumulare, cantitățile vor depăși 20-25 de litri/mp și se va depune strat nou de zăpadă.

De asemenea, tot până miercuri, 22 februarie, la altitudini mai mari de 1500 de metri, este în vigoare o avertizare cod galben. Meteorologii spun că, în zonele montane respective, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 70-100 km/h. Pe parcursul zilei de astăzi, la altitudini sub 1700 de metri, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și, prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 de litri/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu