joi, decembrie 5, 2024
AcasăActualitateMeteo: alerte de vânt, precipitații și ninsori

Meteo: alerte de vânt, precipitații și ninsori

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi alerte de vreme rea. Un cod galben de vânt este valabil în cursul zilei de astăzi, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei (inclusiv Vrancea), local în Transilvania și pe litoral. Intensificările de vânt vor avea viteze de 50-70 km/h. La munte vor fi rafale de 70-80 km/h, iar la altitudini mari vor depăși 90 km/h.

Un alt cod galben vizează atât intensificări ale vântului cât și ninsori. Meteorologii spun că, până mâine dimineață, la munte, temporar, ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10-20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali, cu viteze în general de 50-60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70-90 km/h. În Transilvania, apoi și în Moldova, vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5-10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40-50 km/h.

Reamintim că, la nivelul întregii țări, este în vigoare a informare meteorologică de vreme rea, valabilă până sâmbătă seară. Meteorologii spun că, temporar, vor fi precipitații în toate regiunile, sub diverse forme: ploi, lapoviță și ninsoare. Vor fi și intensificări de vânt, cu rafale în zonele montane. Temperaturile vor înregistra scăderi semnificative, cu valori minime pe timpul nopții. (sursa: ANM)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu