sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitateMedicul vrâncean Cătălin Denciu, grav rănit în incendiul de la Piatra Neamț,...

Medicul vrâncean Cătălin Denciu, grav rănit în incendiul de la Piatra Neamț, declarat eroul anului 2020 în Belgia

Prezent miercuri la Cotroceni, unde a participat alături de preşedintele Klaus Iohannis la un eveniment orgnizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kulge, directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, a anunțat că un medic român este eroul anului 2020 în Belgia.

”În ciuda faptului că această pandemie nu s-a terminat, România a reuşit foarte bine să îşi dovedească capacitatea instituţională şi solidaritatea comunităţii, şi devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate din România. Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020. Am stat de vorbă personal cu domnul colonel care răspunde de spitalul acela din Belgia.”,  a declarat directorul de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Anul trecut, în noiembrie, medicul Cătălin Denciu a fost grav rănit în incendiul de la Spitalul Piatra Neamţ în timp ce încerca să salveze pacienţii. El fost transferat la Bruxelles, unde dupa mai multe oparatii si tratament are parte de un program de recuperare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu