luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneMedicul erou Cătălin Denciu, premiat de Organizația Mondială a Sănătății. ”Sunt impresionat...

Medicul erou Cătălin Denciu, premiat de Organizația Mondială a Sănătății. ”Sunt impresionat și emoționat, consider că mi-am făcut datoria”, a spus Cătălin Denciu

Medicul originar din Focșani Cătălin Ioan Denciu, care și-a riscat viața pentru a-și salva pacienții internați la Secția ATI-COVID a Spitalului Județean Neamț, a fost premiat de Organizația Mondială a Sănătății. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a lăudat sacrificiul și exemplu dat de medicul român, care a avut arsuri grave după ce a intrat în flăcări ca să ajungă la pacienții săi. „Doctorul Cătălin Denciu este specialist în terapie intensivă în România. El era de serviciu în noiembrie anul trecut, îngrijind pacienții cu COVID-19, când în spital a izbucnit un incendiu. Zece pacienți au murit în incendiu, iar în încercarea de a-i salva pe alții, doctorul Denciu a suferit arsuri de gradul III pe 40% din suprafața corpului. Astăzi îl vom onora cu un premiu pentru serviciul, sacrificiul și exemplul său. Acestea sunt doar câteva exemple. Mai sunt milioane, povești de curaj, frământări de inimă, disperare, luptă și triumf”, a spus șeful OMS în cadrul celei de-a 74-a adunări internaționale.

La rândul său, medicul Cătălin Denciu s-a arătat onorat de această distincție și a spus că primește premiul în numele tuturor pacienților care au cunoscut suferințele bolii. „Sunt impresionat și foarte emoționat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea OMS. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dvs. Sunt onorat să accept această distincție în numele întregului personal medical din România și din lumea aflat în linia întâi de luptă anti-Covid. De asemenea, primesc acest premiu în numele tuturor pacienților care au cunoscut suferințele bolii și în numele familiilor noastre care stau alături de noi la bine și la greu. Așa cum am mai spus, consider că mi-am făcut datoria față de pacienții și colegii mei. Haina de doctor vine cu responsabilități și așteptări. Vă îndemn să fiți alături de personalul medical și să-l sprijiniți pentru a învinge pandemia. Eroi sunt cei care, zi de zi, de mai bine de un an, continuă să fie alături de pacienții lor. E un premiu al celor rezistenți, al celor care nu cedează și al celor care merg mai departe. Și sunt mândru să fiu unul dintre acești oameni”, a transmis medicul Cătălin Denciu.

Amintim faptul că, la mijlocul lunii noiembrie 2020, Cătălin Denciu era de gardă în timp ce la Secția ATI a spitalului din Piatra Neamț a izbucnit un incendiu. Medicul a intrat imediat în foc pentru a-și salva pacienții. A doua zi, din cauza arsurilor suferite, medicul a fost transferat la Spitalul Militar ”Regina Astrid” din Belgia pentru îngrijiri. Luna trecută, înainte de Paști, medicii belgieni și-au dat acordul ca doctorul Denciu să fie externat, pentru a fi îngrijit la domiciliu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu