joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneMasca, obligatorie în spațiile publice închise, din 15 mai. Proiect de lege...

Masca, obligatorie în spațiile publice închise, din 15 mai. Proiect de lege adoptat pentru starea de alertă

În ședința de astăzi, Guvernul Orban a adoptat un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 după 15 mai. Proiectul urmează să fie depus în Parlament. Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a prezentat, după ședința Executivului, un rezumat al conținutului acestui proiect de lege. ”Unele măsuri au fost reglementate pe perioada stării de urgență, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă şi care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament. În domeniul economic, va fi permisă organizarea activităților de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în aceste spații. Se pot suspenda comercializările de astfel de produse în centre comerciale, cu câteva excepţii: vânzarea produselor electrice și electrocasnice, dacă asigură livrarea acestora la domiciliu, activitatea operatorilor care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei, fiind întrerupt accesul cu restul centrului. (…) În domeniul sănătății, se păstrează prevederea actuală. Pe perioada stării de alertă, posturile vacante pot fi ocupate de personal contractual fără organizarea concursurilor. Pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea purtării măștii în spații închise, în mijloace de transport public, la locul de muncă. Autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanți, insecticide, dispozitive medicale, pe perioada stării de alertă. Pe perioada stării de alertă, autoritățile competente pot dispune măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații vulnerabile. Instituțiile și autoritățile pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoie, pe durata determinată de 6 luni.”, a spus, printre altele, șeful Cancelariei prim-ministrului.

Documentul integral adoptat de Guvern poate fi citit AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu