joi, aprilie 18, 2024
AcasăSocietateMarți, 13 - Ziua Informării Preventive la ISU

Marți, 13 – Ziua Informării Preventive la ISU

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat, începând cu anul 2011, iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de 13 care se suprapune cu ziua de marţi, se organizează „Ziua Informării Preventive”. Sărbătorită sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, Ziua Informării Preventive va fi marcată şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea printr-o serie de activităţi informativ-educative pentru conştientizarea diverselor pericole care pot fi prevenite.

În scopul promovării acestei acţiuni, în incinta galeriei Carrefour Focșani şi în parcarea supermarketului Kaufland vor fi amplasate, între orele 11.00 – 13.00, puncte mobile de informare preventivă. Totodată, la sediul inspectoratului şi în subunităţile I.S.U. Vrancea se va organiza „Ziua porţilor deschise”, între orele 10.00 – 13.00. În cadrul acestor activități se vor distribui materiale preventive (pliante, afișe, etc.) ale campaniilor „F.O.C.” și „RISC” desfăşurate în programul #Romania Sigura. Pompierii caută să folosească această ocazie pentru a le dovedi cetăţenilor că nu ziua de marţi 13 în sine aduce ghinion, ci lipsa educaţiei preventive, care poate conduce la evenimente nefericite. (Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu