vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateMare sărbătoare pentru români: Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul Românilor

Mare sărbătoare pentru români: Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul Românilor

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr. Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume –  Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peștera care i s-a oferit ca adăpost.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Însă chemarea sa la apostolie se face mai târziu și este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frati, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20). Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea (+339/340) afirmă: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Partia, lui Andrei în Scitia, lui Ioan în Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) și Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susțin și ele ipoteza misiunii Sf. Andrei în Scitia. Prezența colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, întăresc credința că acesta a vestit Evanghelia lui Hristos în țara noastră. Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domitian (81-96).

Peștera în care se crede că a viețuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În vara anului 1944, Peștera transformată în biserică a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dincă, biserica a fost refăcută și redată cultului. Astăzi, mii de credincioși vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Andrei.

Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1995, ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională, iar din 2012, aceasta zi a devenit zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. (sursa: crestinortodox.ro)

Potrivit datelor oficiale prezentate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din MAI, sunt peste 940.000 de români care poartă numele Andrei sau derivate. Bărbați sunt aproape 516.000. Cele mai frecvente nume sunt: Andrei – 485.819; Andras – 11.127; Andreas – 9.557; Endre – 3.083; Andi – 3.059. Femei sunt circa 427.000, cele mai frecvente nume fiind Andreea – 341.401, Andra – 31.604, Andrea – 24.466, Andrada – 21.264.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu