miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăActualitateMare sărbătoare creștină: Adormirea Maicii Domnului

Mare sărbătoare creștină: Adormirea Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este fixat în calendarul ortodox pe 15 august. Este sărbătoarea mutării sale la cer cu trupul. Potrivit Tradiției, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după Înălțarea Mântuitorului. A fost înștiințată de îngerul Gavriil de ziua în care va trece la cele netrecătoare. Trupul ei nu a rămas în mormânt, pentru că Fiul ei, Cel care a biruit moartea, l-a ridicat la cer. Sfinții Părinți afirmă că, după cum trupul ei a rămas integru, adică feciorelnic, în timpul nașterii lui Hristos din ea, tot așa a rămas trupul ei fără stricăciune întru adormirea și mutarea ei de la viața pământească la viața cerească. (…) Sfinții Părinți au rânduit ca acest praznic să fie numit mutare și nu înviere sau înălțare, pentru că Maica Domnului nu s-a ridicat la cer prin propriile puteri, ci cu puterea dumnezeiască a Fiului Său. După cum Fecioara Maria L-a purtat pe Hristos în lume pe mâinile ei, tot așa și Hristos în ceruri, după adormirea Maicii Sale, a ridicat-o cu brațele Lui, arătând-o îngerilor ca fiind Împărăteasa cerurilor. Ca orice om, ea trece prin moarte, dar Maica Domnului nu rămâne în moarte, ci din iubire și cinstire pentru ea, Fiul său cel veșnic o ridică la ceruri.

Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire: 8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului, 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 25 martie – Buna Vestire, 2 iulie – Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, 15 august – Adormirea Maicii Domnului și 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului. (sursa: crestinortodox.ro)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu