sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăActualitateLuni începe simularea examenului de evaluare națională/ Aproape 3.000 de elevi vrânceni...

Luni începe simularea examenului de evaluare națională/ Aproape 3.000 de elevi vrânceni sunt înscriși la clasa a opta

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea organizează începând de luni, 4 aprilie 2022, simularea probelor scrise ale examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022. Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională 2022 este următorul:

  • 4 aprilie 2022 – Limba și literatura română
  • 5 aprilie 2022 – Matematică
  • 14 aprilie – afișarea rezultatelor
Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin broșurile multiplicate. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, după cum se arată în procedura privind organizarea și desfășurarea simulărilor naționale, emisă de către Ministerul Educației. Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării examenului național de Evaluare Națională este de 2 ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii. În procedura menționată se arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog. De asemenea, fiecare unitate de învățământ analizează rezultatele la simulările naționale pentru elevii pe care îi școlarizează și elaborează un raport pe care îl transmite Inspectoratului Școlar Județean Vrancea. Raportul va include un plan de acțiune care cuprinde măsurile de remediere în cazul în care acest fapt se impune. La nivelul județului Vrancea sunt înscriși în clasa a VIII-a, în anul școlar curent, un număr de 2955 elevi. Reamintim că organizarea și desfășurarea examenului de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022, este reglementată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5149/ 30 august 2021 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2021-2022. (ISJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu