sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateLocalnicii din satul Rașca, comuna Gura Caliței, speriați de urs. Animalul se...

Localnicii din satul Rașca, comuna Gura Caliței, speriați de urs. Animalul se plimba dimineață pe drumurile din sat

De câteva zile, oamenii din comuna Gura Caliței trăiesc cu spaima în suflet. Le e frică să meargă pe dealuri, în pădure, chiar și pe drumurile din sat. Motivul? Ursul le dă târcoale în fiecare noapte. În această dimineață, când încă nu se luminase, ursul a ieșit la plimbare pe drumurile din satul Rașca. Părinții care au ieșit cu copiii la porți, să-i conducă la microbuzul școlar, au rămas îngroziți când au văzut ditamai animalul pe stradă. Au țipat, au fluierat, au făcut zgomot, astfel încât ursul să se retragă în pădure. ”Oamenii, pe bună dreptate speriați, m-au anunțat de la prima oră a dimineții că s-au întâlnit cu ursul pe drum. Nu este normal ca animalul să vină în mijlocul satului. Părinților le este frică, acum, să-și mai lase copiii pe afară și chiar să meargă la școală. Vom face noi demersuri către instituțiile abilitate pentru a lua măsuri. Este posibil să fie vorba de cel puțin doi urși, nu numai unul”, ne-a declarat Gică Grosu, primarul comunei Gura Caliței. De asemenea, azi noapte, ursul a dat iama și într-o stupină din satul Dealu Lung, aflată foarte aproape de casele oamenilor. Aici, animalul a stricat 3 stupi. Reamintim că, nopțile trecute, ursul a produs pagube în mai multe gospodării din satul Rașca.

Foto: arhivă

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu