vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPoliticaLiviu Macovei, președinte USR Focșani: ”sunt necesare alegeri locale în două tururi”

Liviu Macovei, președinte USR Focșani: ”sunt necesare alegeri locale în două tururi”

Alegerile în două tururi sunt necesare pentru a scăpa de politicienii care consideră că puterea pe care au primit-o trebuie folosită pentru a se comporta ca la ei acasă. Marian Oprișan ne face de râs de mulți ani în întreaga țară, iar Cristi Misăilă, primarul Focșaniului, vrea să îi calce pe urme. În Vrancea, au fost două incidente politice, care au arătat încă o dată că este timpul ca PSD să plece de la conducerea administrației locale. La începutul săptămânii trecute, pe 5 decembrie, ar fi trebuit să aibă loc o ședință ordinară a Consiliului Județean, convocată din 26 noiembrie. Cu câteva ore înainte de a avea loc, reprezentanții CJ au anunțat că nu o mai țin, pe motiv că sunt prea mulți consilieri care au anunțat că lipsesc. Când au convocat o ședință cu câteva ore înainte însă nu au fost probleme cu asigurarea cvorumului. A fost o ședință anulată cu un pretext lipsit de credibilitate, pentru că, probabil, așa a ordonat baronul Marian Oprișan. Indiferent de motiv – că ar fi fost plecat din țară, că era la sediul central al PSD, că erau alte probleme – un asemenea comportament nu este admisibil într-o administrație care își respectă cetățenii.
Pe 6 decembrie, a venit rândul lui Cristi Misăilă ca să arate că urmașii lui Oprișan i-au copiat comportamentul. Primarul Focșaniului nu a vrut să înceapă o ședință a Consiliului Local Focșani pentru că nu avea majoritatea necesară aprobării proiectelor, întrucât lipseau doi consilieri ai puterii. După o jumătate de oră de așteptare, ședința nu s-a mai putut ține oricum, pentru că reprezentanții opoziției au decis să plece. Îi atrag atenția domnului primar Cristi Misăilă că a fost ales în funcția de primar al Focșaniului în anul 2016, nu în aceea de șef de trib, iar acțiunile sale trebuie să se desfășoare atât în limitele prevăzute de legislația în vigoare, dar și într-un deplin respect față de cetățeni și de opozanții săi politici.

Alegerile europarlamentare și prezidențiale nu seamănă cu alegerile locale, iar oamenii politici ar trebui să știe primii acest lucru. Mă uit cu uimire la cei de la PNL, pe care ”i-a luat valul” victoriei după alegerile prezidențiale și se văd câștigători ai alegerilor locale chiar și într-un singur tur de scrutin. Dragi liberali, cu gândirea aceasta, anul viitor riscăm să îi vedem înscăunați pe Marian Oprișan, Cristi Misăilă și ceilalți reprezentanți ai PSD încă patru ani în funcții, după ce au făcut un dezastru din Vrancea. Pentru viitorul acestui județ chiar nu contează că PNL are mai mulți parlamentari sau primari de comune, important e ca administrația județeană și orașele să scape de PSD. De aceasta sunt necesare alegerile în două tururi. Restul sunt vorbe. (Liviu Macovei, președinte USR Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu