joi, martie 28, 2024
AcasăPoliticaLiviu Macovei, președinte USR Focșani: Când scăpăm de meteahna lui ”merge și...

Liviu Macovei, președinte USR Focșani: Când scăpăm de meteahna lui ”merge și așa”?

Recent, deputatul PNL Ion Ștefan a fost descoperit de primarul Misăilă că a păcălit sistemul și nu și-a plătit corespunzător, timp de 20 de ani, impozitul pentru imobilul în care locuiește. Pe de altă parte, Ion Ștefan acuză Primăria Focșani că nu a constatat această neregulă la timp. Consider că este inutilă orice explicație atunci când vine vorba despre orice tip de fraudă, evaziune, distragerea de la obligații și așa mai departe. Gospodarul se vede acasă, la serviciu și în comunitate.

Este regretabil că, timp de 20 de ani, ambele părți au lăsat să se întâmple așa ceva. Nu știu câtă rea voință a fost, dar superficialitate a fost sigur. Nu trebuie să afli din presă că nu ești un bun gospodar la tine acasă sau în instituția pe care o conduci, ci trebuie să fii un model pentru ceilalți cât timp emiți pretenții ca alții să nu încalce regulile.

Este imperios necesar să eliminăm incompetența din orice domeniu, să îmbunătățim comunicarea instituțională, să consolidăm relația dintre cetățean și autorități publice. Nu în ultimul rând, să cultivăm respectul pentru comunitate și banul public. Focșaniul are nevoie de normalitate, de administrație publică competentă și cinstită!
USR are ceva de #10pentruFocșani! (Liviu Macovei, președinte USR Focșani).

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu