sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăSportLiga județeană de fotbal începe peste o săptămână noul sezon

Liga județeană de fotbal începe peste o săptămână noul sezon

AJF Vrancea a decis ca noua ediție a Superligii Vrancei să înceapă duminică, 5 septembrie, de la ora 11.00. Decizia vine la solicitarea echipelor aflate la finalul perioadei de pregătire și care doresc să reia competițiile oficiale cât mai repede. În acest sens, toate echipele ce și-au manifestat intenția de a participa trebuie să trimită cererea de înscriere în campionat până marți, 31 august, ora 20.00. Miercuri se va stabili programul campionatului Superligii Vrancei la fotbal. Până în acest moment, și-au anunțat intenția de participare echipele Inizio Focșani, Prosport Focșani, ACS Homocea, FC Panciu, CSM Adjud 1946, Tractorul Nănești, Siretul Suraia, Sportul Ciorăști, ACS Jariștea, Victoria Gugești, CSC Dumbrăveni, Dinamo Tătăranu, Voința Sl.Ciorăști, Voința Sihlea și CS Măicănești. Până la termenul limită se pot înscrie și echipe din alte localități interesate pentru a participa în noua ediție de campionat. Meciurile se vor desfășura cu respectarea protocolului sanitar aflat în vigoare. (sursa: AJF Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu