joi, martie 28, 2024
AcasăSocietateLiderii de mâine sunt tinerii de astăzi. Cum putem crește noi generații...

Liderii de mâine sunt tinerii de astăzi. Cum putem crește noi generații implicate civic?

Începând cu luna februarie, EUcivitas și New Data Academy au demarat proiectul „Model Parliament – Training The Leaders of Tomorrow” cu sprijinul Ambasadei SUA în România și American Councils for International Education – Romania. Proiectul prevede organizarea pe parcursul a 6 luni a mai multor sesiuni de training-uri tematice și simulări Model Parliament și US Senate cu participarea a peste 200 de elevi și studenți din toată țara. Absolvenții acestui program vor intra într-o „rețea de alumni MP” care va promova în comunitățile locale spiritul valorilor comune româno-americane, dialogul transatlantic precum și importanța implicării civice la nivelul legislativului.

Cea de-a doua sesiune Model Parliament a avut loc pe 25-26 februarie la Universitatea Româno-Americană la care au participat 45 de elevi și studenți din București, Deva, Bistrița, Oradea, Arad și Iași. Sesiunea a fost deschisă în prima zi de Paul Sandeep, atașat de presă și purtător de cuvânt al Ambasadei SUA în România, care a inițiat o discuție interactivă despre drepturile, responsabilitățile și datoria civică a fiecărui cetățean de a contracara atacul autocratic împotriva valorilor occidentale împărtășite: guvernanța democratică, drepturile omului, statul de drept și separarea puterilor în stat.

În prima zi, de asemenea, participanții au avut ocazia să se familiarizeze îndeaproape cu noțiuni legate de guvernarea statelor lumii, regimuri politice, circumscripții electorale, comparând diverse state între ele; programul a fost completat cu informații privind tehnicile de detectare a dezinformării și manipulării online dar si despre circuitul legislativ și dedesubturile „fabricii de legi” din România. La debutul celei de-a doua zi, deputata Diana Buzoianu în calitate de invitat special pentru sesiunea de Q&A, a subliniat importanța implicării active a tinerilor în elaborarea politicilor publice de mediu și de digitalizare. Ulterior, participanții la Simularea Model Parliament au devenit legiuitori ai republicii fictive Noravia unde au avut ocazia să dezbată și voteze amendamente la 3 legi fictive în domeniul educației, economiei și politicii externe.

Programul a fost facilitat de Ariel Chiș – președinte al Asociației EUCIVITAS, Dr. Nicolae Țîbrigan – trainer specializat în combaterea dezinformării și propagandei online și Florina Roșu – consilier parlamentar și expertă în tehnici legislative. Organizatorii Model Parliament invită pe cei interesați să se înscrie la cursuri să urmărească și anunțurile de pe paginile de Facebook și Instagram ale EUcivitas și Model Parliament.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu