sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăMarasestiLiceul Tehnologic din Mărășești se va reabilita prin Programul Operațional Regional

Liceul Tehnologic din Mărășești se va reabilita prin Programul Operațional Regional

Noi investiții importante se vor derula prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, a semnat, astăzi, 68 de noi contracte de finanțare prin POR, în valoare totală de aproape 213 milioane lei. Acestea vizează obiective publice, în special unități de învățământ, dar și proiecte ale companiilor private. În această tranșă a intrat și proiectul de reabilitare și modernizare a Liceului Tehnologic ”Eremia Grigorescu” din Mărășești. Pentru investiția de la liceul din orașul Mărășești, suma prevăzută de POR este de 17,6 milioane lei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu