sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPoliticaLiberalii sar la gâtul prefectului Halici

Liberalii sar la gâtul prefectului Halici

Liberalii vrânceni îl acuză pe prefectul Nicușor Halici că nu-și respectă atribuțiile, rolul și menirea, conform fișei postului pe care îl ocupă. Într-un comunicat de presă, președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, susține că reprezentantul guvernului în teritoriu dă dovadă de părtinire atunci când ia decizii. Liberalii fac referire la avizul de nelegalitate pe care Instituția Prefectului l-a dat hotărârii Consiliului Local Focșani cu privire la noul acord colectiv de muncă și la contractul de muncă al angajaților Primăriei Focșani. În același timp, într-o speță asemănătoare, prefectul Halici a avizat favorabil o hotărâre a Consiliului Județean Vrancea.”Prin acțiunile sale, domnul prefect a demonstrat  că are carențe la capitolele “bunăcredință” și “pricepere”, iar orientarea se face doar către anumiți cetățeni. Despre celelalte principii putem spune că „sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire”. De vină poate fi faptul că domnul prefect a fost înainte director executiv în cadrul Consiliului Județean Vrancea și i s-au format anumite reflexe de subordonare.  Același motiv stă și la baza refuzului de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, cea referitoare la HCL Focșani prin care s-au încheiat Acordul Colectiv de Muncă și Contractul Colectiv de Muncă. Decizia judecătorilor a venit în urma acțiunii întreprinse în instanță de dl. Viceprimar Necula, care a introdus pe ordinea de zi hotărârea, s-a votat, apoi s-a gândit să o atace în instanță, sfidând orice logică. Dl. Halici declară „nelegală”  această hotărâre, dar pe motive doar de el știute dă aviz favorabil stimulentelor încasate de angajații Consiliului Județean Vrancea. Ne întrebăm dacă este vorba de incompetență  sau domnul prefect nu cunoaște sensul cuvântului imparțialitate. În ambele cazuri, a reușit să facă de râs atât propria persoană, cât și Guvernul României pe care îl reprezintă la nivel local”, se precizează în comunicatul PNL Vrancea.
Totodată, liberalii îi cer prefectului Nicușor Halici să declare ”sumele ilegale” obținute de acesta ca angajat al CJV. Cu toate acestea, comunicatului PNL Vrancea îi lipsește finalizarea. Dacă tot consideră că prefectul Nicușor Halici are grave carențe în respectarea legii și a atribuțiilor de serviciu, de ce liberalii nu cer, cu fermitate, și demisia acestuia din fruntea Instituției Prefectului?

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu