Liberalii nu vor grațiere și modificarea codurilor penale

0

Liberalii critică proiectele de ordonanță ale alianței de guvernare PSD-ALDE privind grațierea și modificarea codurilor penale. Liderii PNL consideră că aceste proiecte, în forma și intenția prezentate de reprezentanții puterii, aduc atingere statului de drept și favorizează anumiți politicieni și oameni apropiați coaliției majoritare. ”Guvernul a reușit ca, în după circa 14 zile de la învestire, să scoată lumea în stradă. Pe lângă așa-zise creșteri de salarii și pensii, de scutiri de taxe, guvernanții bagă pe șestache ordonanțe pentru scoaterea deținuților din pușcării. Vom avea, timp de 4 ani, la fiecare cadou financiar făcut de guvernanți, câte o grațiere? Atragem atenția Guvernului PSD-ALDE că este inadmisibil și condamnabil ceea ce fac în această perioadă, prin încercările de lezare a statului de drept. PNL nu încurajează ieșirea oamenilor în stradă, dar apreciem, în același timp, atitudinea societății civile. Orice atac al majorității PSD-ALDE la adresa justiției are efecte atât asupra noastră cât și asupra generațiilor viitoare”, a declarat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, în cadrul primei conferințe de presă din acest an. În acest context, liberalii susțin și poziția președintelui Klaus Iohannis cu privire la modificările inițiate de PSD în domeniul justiției. Președintele României a cerut astăzi Guvernului să retragă proiectele respective de ordonanță de urgență. ”Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație şi Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgenţă”, a scris Klaus Iohannis pe o rețea de socializare.